Dr. Alina Vancea

MEDIC DERMATOLOG

Consider că ambiția este trăsătura de caracter care mă definește și care m-a însoțit permanent în activitatea mea profesională, făcând din mine o persoană motivată, dinamică, dornică de a învăța lucruri noi și a ține pasul cu progresul accelerat din domeniul medical. Pentru mine, relația medic-pacient înseamnă mai mult decât un consult și un diagnostic, ea trebuie să se bazeze pe comunicare, înțelegere și respect, dar mai ales pe încrederea că alegerea făcută este cea corectă.

DE UNDE PASIUNEA PENTRU DOMENIUL MEDICAL-ESTETIC?

Dorința de a deveni medic s-a conturat încă din adolescență, perioadă în care am realizat cât de mult îmi place să interacționez cu oamenii, să empatizez cu ei și să îi ajut. Mi-am dorit să pot juca un rol important în restabilirea sănătății lor, așa că am decis să urmez această cale. La finalul celor 6 ani de studiu am ales să mă specializez în domeniul dermatologiei, pe care îl văd ca o îmbinare perfectă între clinică, chirurgie, estetică și tehnologie de vârf. Pasiunea pentru frumos, atenția la detalii, receptivitatea la progres tehnologic în general, precum și la inovațiile din domeniul medical-estetic în particular, m-au determinat să îmi îndrept atenția către latura estetică a dermatologiei.

CARE SUNT CELE MAI DESE TRATAMENTE SOLICITATE DE PACIENȚI?

Pacienții optează, în general, pentru tratamente minim-invazive sau chiar non-invazive, care să asigure, într-un timp foarte scurt, rezultatul dorit. Interesul pentru tratamentele anti-aging este într-o continuă creștere, iar aparatura de ultimă generație este din ce în ce mai căutată.

AȚI RĂSPUNS ÎNTOTDEAUNA POZITIV SOLICITĂRILOR PACIENȚILOR CHIAR DACA AU FOST EXAGERATE? AȚI FOST PUSĂ ÎN POSTURA DE A REFUZA UN PACIENT?

Atunci când un pacient își exprimă dorința de a efectua o anumită procedură, evaluez împreună cu el această decizie, îi explic ce presupune procedura respectivă și care este probabilitatea ca rezultatele obținute să se potrivească așteptărilor. Situațiile în care, după informarea lui corectă și completă, pacientul să insiste pentru efectuarea unei proceduri nerecomandate sunt rare, iar eu nu am fost pusă, până acum, în situația de a refuza un pacient.

CARE AU FOST CELE MAI SPECTACULOASE CAZURI CU CARE V-AȚI CONFRUNTAT?

Din experiența de până acum aș alege să menționez situațiile spectaculoase întâlnite în secțiile de dermatologie ale spitalelor de stat, în general la persoane care se prezentau tardiv la medic.

CARE AU FOST CELE MAI MARI SATISFACȚII DIN CARIERA DVS?

Domeniul în care lucrăm este unul foarte dinamic, apar frecvent proceduri, tehnologii și echipamente care revoluționează modul în care sunt abordate diversele afecțiuni ale pielii. Să realizez că pot oferi unui pacient o rezolvare pentru problema sa este oricum o mare satisfacție, dar aceasta este amplificată de mândria de a fi ajuns la acest rezultat folosind ceva nou, încununându-ți eforturile de a ține pasul cu noutățile din dermatologie.

CARE SUNT TRATAMENTELE DE ULTIMĂ GENERAȚIE? TRATAMENTELE DE ULTIMĂ ORĂ SUNT NEAPĂRAT ȘI CELE MAI EFICIENTE?

Domeniul esteticii este unul aflat în plină expansiune, apărând mereu proceduri și echipamente inovatoare, rezultat al unor activități de cercetare îndelungi și minuțioase. În general, tratamentele de ultimă generație sunt cele care urmăresc obținerea celor mai bune rezultate într-un timp redus, cu recuperare post-procedurală rapidă. Cu siguranță tratamentele de ultimă oră sunt extrem de eficiente, însă fiecare caz prezintă anumite particularități, iar gradul de eficacitate al terapiei poate varia.

DE CE CREDEȚI CĂ CEA MAI MARE PARTE A PERSOANELOR CARE APELEAZĂ LA SERVICIILOR UNEI CLINICI MEDICAL-ESTETICE SUNT FEMEI? ESTE ÎN CREȘTERE NUMĂRUL BĂRBAȚILOR CARE CALCĂ PRAGUL CLINICII?

Cu siguranță numărul bărbaților care apelează la seriviciile clinicilor medical-estetice este în continuă creștere, însa există o paletă mult mai largă de proceduri adresate femeilor. Consider că serviciile oferite sexului feminin au fost mult mai intens mediatizate, ținând cont de interesul crescut al femeilor pentru procedurile de înfrumusețare. În opinia mea, în viitor, balanța se va echilibra, bărbații fiind din ce în ce mai întâlniți în clinicile medical-estetice.