Maria Iarca
SPECIALIST REMODELARE CORPORALA
„Oamenii și-au dorit întotdeauna să fie frumoși și au fost atrași de frumos. Apreciez enorm frumusețea interioară, însă un chip atrăgător, un trup armonios sunt primele pe care le remarci la o persoană. Tehnologiile folosite în prezent, față de acum un deceniu, sunt absolut surprinzătoare și mă bucur că am șansa să fiu în mijlocul lor, la Elos Skin & Laser Center.
Sunt o fire extrem de energică, optimistă și loială celor dragi mie. În profesia mea, mă las mânată de pasiune și mă dedic întru totul oricărui nou proiect. Cea mai împlinită mă simt atunci când reușesc să redau încrederea pacienților mei și îi văd mulțumiți de rezultatele obținute împreună!”
DE UNDE PASIUNEA PENTRU DOMENIUL MEDICAL-ESTETIC?
Încă din copilărie am fost atrasă de tot ceea ce înseamnă frumos, de la joaca cu fardurile mamei, pantofii cu toc. Mai târziu, această pasiune spre estetic s-a transformat într-o dorință de a avea grijă de aspectul meu și să-mi doresc să cunosc și să învăț cât mai multe despre tot ce înseamnă sănătate și frumusețe a pielii. Acum, după aproape 10 ani de experiență, încă învăț și mă perfecționez continuu pentru a obține cele mai bune rezultate alături de pacienții mei.
CARE SUNT CELE MAI DESE TRATAMENTE SOLICITATE DE PACIENȚI?
Tratamentele cele mai solicitate sunt în general cele ce țin de estetica corporală, dar nici cele ce țin de îngrijirea facială nu sunt mai prejos.
AȚI RĂSPUNS ÎNTOTDEAUNA SOLICITĂRILOR PACIENȚILOR CHIAR DACĂ AU FOST EXAGERATE? AȚI FOST PUSĂ ÎN POSTURA DE A REFUZA UN PACIENT?
Cred că în meseria aceasta e nevoie să fii și un bun psiholog și să empatizezi cu fiecare dintre pacienți. Terapeutul trebuie să îi explice întotdeauna pacientului care sunt rezultatele pe care le poate obține în mod real, fără a-i vinde iluzii deșarte. Am refuzat pacienții, doar în cazul în care dacă au avut contraindicații la tratamentele respective, deoarece vreau ca pacienții mei să fie mulțumiți și cel mai important, sănătoși.
CARE AU FOST CELE MAI SPECTACULOASE CAZURI CU CARE V-AȚI CONFRUNTAT?
Este vorba despre o pacienta care în urmă unei slăbiri considerabile, a rămas cu piele în exces. După numai 6 ședințe realizate cu Velashape III, pielea și-a recăpătat tonusul și fermitatea fără a fi necesare intervenții chirurgicale cu bisturiul.
CARE AU FOST CELE MAI MARI SATISFACȚII DIN CARIERA DVS.?
Fiecare pacient mulțumit reprezintă pentru mine o satisfacție profesională și o împlinire sufletească. Atunci când pacienții sunt mulțumiți și revin cu drag pentru orice alte proceduri sau pentru întreținerea a ceea ce au obținut în urma tratamentelor, mă bucur nespus.
CARE SUNT TRATAMENTELE DE ULTIMA GENERAȚIE? TRATAMENTELE DE ULTIMĂ ORĂ SUNT NEAPĂRAT ȘI CELE MAI EFICIENTE?
Un exemplu ar fi criolipoliza care echivalează cu o liposucție chirurgicală, un tratament non-invaziv, nedureros și fără timp de recuperare. Dar tot ceea ce avem noi în clinică la această oră sunt aparate de ultimă generație și ultraperformante. Bineînțeles, că acestea au și cele mai bune rezultate, deoarece au fost concepute și dezvoltate în urmă studiilor clinice efectuate de cele mai mari companii la nivel mondial.
DE CE CREDEȚI CĂ CEA MAI MARE PARTE A PERSOANELOR CARE APELEAZĂ LA SERVICIILOR UNEI CLINICI MEDICAL-ESTETICE SUNT FEMEI? ESTE ÎN CREȘTERE NUMĂRUL BĂRBAȚILOR CARE CALCĂ PRAGUL CLINICII?
Cred că este în natura firii noastre, a femeilor, de a acorda o mai mare atenție aspectului fizic și a tot ceea ce ține de estetic. În schimb, este adevărat că și bărbații încep să fie mai deschiși, să aibe grijă de aspectul lor și să frecventeze din ce în ce mai des clinicile de specialitate.