Discuta cu unul dintre consultantii nostri
Pentru a afla care este abordarea potrivita pentru tine.
Programeaza o consultatieIn portofoliul Elos Skin&Laser Center, laserele dioda (810nm) Elysion Pro U si Primelase, produse de Cocoon Medical sunt, probabil, cele mai utilizate la ora actuala pentru epilare definitiva, datorita eficientei crescute si a contraindicatiei scurte de expunere la soare. Acestea sunt cele mai performante lasere din categoria lor, dintre cele existente la nivel mondial.
Cocoon Medical este o companie spaniola ce produce echipamente medicale cu certificari internationale de calitate in domeniul medical estetic, fiind recunoscuta pentru aparatele sale de remodelare corporala, epilare definitiva laser sau tratamente faciale non-invazive.
Datorita usurintei de utilizare si profilului crescut de siguranta, dioda este un laser ce poate fi utilizat nu numai de medicii dermatologi, dar si de terapeuti certificati in acest sens. Laserul dioda actioneaza, ca orice laser in general, dupa principiul fototermolizei selective, care consta in distrugerea termica a unei tinte specifice (in cazul epilarii definitive aceasta fiind melanina de la nivelul folicului pilos), cu impact minim asupra altor structuri de la nivelul epidermului sau dermului. Acest lucru este posibil datorita folosirii unor impulsuri de energie crescuta la o lungime de unda care este absorbita selectiv doar de catre tinta din tesut, de cromofor (melanina).
Fata de alte lasere utilizate pentru epilare definitiva, lungimea de unda a laserului dioda de 810 nm ii ofera un nivel crescut de penetrare, avand in continuare o absorbtie crescuta in melanina, dar nu in aceeasi masura ca laserul Alexandrite in melanina de la nivel epidermic, ceea ce il face sa fie foarte eficient si sigur pe toate fototipurile cutanate, chiar si pe cele inchise la culoare (fototip 4, 5 sau 6). Acest fapt permite si epilarea pe pielea bronzata recent, fara a astepta sa treaca 1 luna de la expunere, ci doar careva zile.
Este o procedura sigura de efectuat pentru orice fototip cutanat pe durata verii, expunerea la soare post-procedura putand fi facuta la doar cateva zile (3-5 zile) cu utilizarea totusi a fotoprotectiei SPF 50 (o perioada foarte scurta comparativ cu alte lasere). Versatilitatea sa crescuta il face sa functioneze pe orice tip de fir de par, prin personalizarea tratamentului de lucru cu alternarea intre sedintele realizate in modul Dinamic si cel Static si modificarea duratei impulsului laser.
Sistemul de livrare al impulsurilor de energie se realizeaza in mod egal pe zona tratata, nefiind necesara suprapunerea impulsurilor, ceea ce determina sesiuni scurte ale sedintelor.
Numarul de sedinte de epilare definitiva cu laserul dioda depinde de zona ce urmeaza sa fie tratata (zona fetei necesita in medie mai multe sedinte), de grosimea si culoarea firului de par (firul de par mai gros si mai negru raspunde mai repede), de fototipul cutanat (fototipurile mai deschise permit utilizarea unor parametrii de tratament mai agresivi, care pot fi mai eficienti) si de alte patologii sau particularitati ale pacientului.
In medie, protocolul cuprinde 8 – 10 sedinte per zona. Intervalul dintre sedinte este dictat de ciclul de crestere al firelor de par, care trebuie respectat pentru a tinti cat mai multe din firele de par de pe o zona in faza de anagen (faza activa de crestere) pentru ca laserul sa le poata distruge. Intervalul dintre sedinte creste progresiv, in functie de raspuns, in medie fiind realizate la 6-8 saptamani distanta.
Dupa terminarea celor 8 sedinte din protocol se recomanda continuarea tratamentului cu sedintele de intretinere, realizate la 6-12 luni pentru a inhiba posibila reactivare a foliculilor datorata variatiilor hormonale.
Epilarea definitiva cu laser dioda nu este pentru toata viata, de aceea, ca in cazul tuturor laserelor de epilare definitiva, sunt recomandate sedinte de intretinere realizate de 1-2 ori pe an.
Efectele secundare sunt in general minore si trecatoare: edem si eritem tranzitoriu, disconfort local, senzatie de arsura, aparitia de mici papule tranzitorii sau cruste la nivelul zonei tratate, hiperpigmentari sau hipopigmentari in zona tratata.
Durata unei sedinte poate varia in functie de zona tratata, insa in medie o sesiune poate dura intre 15 si 60 de minute, iar daca alegem o sedinta “full-body” aceasta poate dura aproximativ 2 ore.
Laserul dioda poate fi folosit pe aproape orice zona a corpului unde exista pilozitate nedorita, inclusiv pe fata, axile, zona inghinala, picioare, spate sau piept.
Epilarea definitiva cu laser poate ajuta in tratarea si gestionarea foliculitei. Foliculita este o afectiune in care foliculii de par devin inflamati si pot provoca mancarime, iritatie sau eruptii cutanate. Laserul poate fi eficient in aceasta situatie, deoarece ajuta la distrugerea foliculilor de par si poate reduce inflamatia asociata cu aceasta afectiune.
Roxana Trusca
Recomand cu drag aceasta clinica pentru epilare definitiva cu laser! Atmosfera este relaxanta, placuta, serviciile sunt de inalta calitate, iar personalul este foarte dragut, amabil si profesionist. Rezultate ma incanta!
Rusu Alex
Ma bucur ca am intalnit specialisti dedicati, care au tratat cazul meu cu multa seriozitate si mi-au prezentat planul de tratament. Acest lucru m-a facut sa vin cu incredere si sa incep protocolul de tratament. Recomand!
Ruxandra B.
Spatiul placut, curat, impecabil! Am avut initial o intalnire cu Maria Iarca, cand am stabilit ce am nevoie (epilare laser dioda vs alexandrite) si cum se vor desfasura sedintele. Maria imi place mult, este o profesionista!
Pentru a afla care este abordarea potrivita pentru tine.
Programeaza o consultatie