Scapă de petele pigmentare cauzate de vârstă sau de expunerea la soare
Odată cu înaintarea în vârstă, ai început să observi mici semne sau schimbări la nivelul tenului tău, care până acum nu îţi dădeau de gândit? Nu trebuie să le treci cu vederea, mai ales dacă pielea şi-a pierdut fermitatea şi strălucirea, petele pigmentare au apărut şi daunele provocate de expunerea la soare sunt tot mai vizibile, atât pe faţă, cât şi pe mâini. Să nu uităm că petele întunecate la culoare pot fi provocate de procesul de îmbătrânire, dar pot apărea şi din cauza unor afecţiuni ale ficatului.
Soluţiile sunt la îndemâna ta
Din fericire, petele pigmentare cauzate de vârstă sau de expunerea la soare nu mai sunt o problemă permanentă, cu care va trebui să te confrunţi. Cu tratamentul antiaging Intraceuticals Opulence, disponibil la Elos Skin & Laser Center, vei scăpa de aceste mici neplăceri cu ajutorul unui serum care face practic minuni pentru tenul tău, redându-i frumuseţea şi strălucirea.
De ce apare hiperpigmentarea
De la pistrui, până la pete pigmentare cauzate de înaintarea în vârstă, un ten cu defecte ne face pe multe dintre noi, femeile, să suferim din cauza stimei de sine scăzute. Dar totodată începem să fim mai conştiente de efectele expunerii la soare, mai ales dacă nu ne protejăm pielea aşa cum ar fi corect (cu produse cu SPF – un factor de protecţie solară potrivit pentru tipul nostru de piele).
Deşi există multe produse şi soluţii pe piaţă care îţi promit că te vor ajuta să ai pielea mai deschisă la culoare, acestea nu sunt concepute la fel, iar unele ar putea fi chiar periculoase. Aşa că este important ce să ştii să cauţi atunci când mergi la un medic dermatolog ca să tratezi probleme legate de estetică.
Hiperpigmentarea sau petele pigmentare poate fi cauzată de cicatricele lăsate de acnee, de expunerea excesivă la soare sau de schimbările hormonale prin care trece o anumită persoană, explică medicii. Există o paletă largă de creme şi serumuri pe care femeile le pot folosi pentru a-şi deschide la culoare pielea sau zonele cu petele pigmentare, cu ajutorul cărora pot diminua şi chiar ilumina tenul.
Una dintre aceste soluţii despre care am ales să îţi vorbim astăzi este tratamentul antiaging Intraceuticals Atoxelene, care are o ramură specială dedicată petelor pigmentare.
Cum funcţionează?
Aparatul Intraceuticals produce oxigen hiperbaric, prin intermediul căruia sunt transportate în straturile profunde ale pielii substanţe cu puternic rol de reducere a ridurilor, dar şi de prevenire a altora noi: acid hialuronic, atoxelene (un derivat al toxinei botulinice), squalane (catifelează şi hrăneşte pielea), albumină (hidratează intens). Cu o singură infuzie cu Intraceuticals Atoxelene, liniile de expresie se vor reduce în mod vizibil. Pentru beneficii maxime, se recomandă ca tratamentul antiaging Atoxelene să se repete săptămânal, timp de 6 săptămâni.
Reţine: Acest tratament antiaging nu a fost conceput de sine stătător, ci pentru a fi combinat cu alte variante ale tratamentului Intraceuticals, cum ar fi Opulence (variantă destinată petelor hiperpigmentare).
Ce trebuie să faci?
Programează-te acum la Clinica Elos, iar specialiştii noştri îţi vor explica beneficiile tratamentului Intraceuticals Opulence. La Elos Skin & Laser Center îţi oferim o paletă largă de servicii de îngrijire din gama Opulence. Poţi alege una sau mai multe şedinţe cu Intraceuticals Opulence Serum sau poţi opta pentru un pachet mult mai avantajos, numit Course Pack Intraceuticals Opulence, alcătuit din 6 şedinţe.
De asemenea, poţi achiziţiona produse de top care te ajută să scapi de petele hiperpigmentare, precum gelul de curăţare Opulence Cleasing Gel, gelul hidratant Opulence Hydration Gel, crema hidratantă Opulence Moisture Brighteting Cream sau serumul zilnic Opulence Daily Serum.
Rezultate imediate şi de durată
Un tratament cu produsele Intraceuticals Opulence este liniştitor, calmant, relaxant şi este potrivit pentru toate tipurile de piele. În cadrul unui singur tratament calmat, pieleata va arăta mai tânără, mai luminoasă, mai strălucitoare. Nuanţele inegale vor fi echilibrate, tenul tău va arăta şi se va simţi hidratat, întinerit, radiant şi curat.
Un tratament Intraceuticals Opulence utilizează trei elemente pentru ca tu să atingi rezultate imediate şi vizibile:
- Oxigenul hiperbaric introdus cu ajutorul acestui tratament conţine ingrediente care luptă împotriva semnelor îmbătrânirii şi în acelaşi timp calmează şi răcoreşte pielea.
- Serumul unic Opulence conţine acid hialuronic, o combinaţie puternică de vitamine şi antioxidanţi şi un complex de agenţi naturali care deschid culoarea pielii. Acidul hialuronic ajută la hidratarea instantă a pielii, ceea ce are rezultate imediate: fermitatea tenului este crescută, liniile fine sunt reduse, iar conturul feţei este definit. Agenţii naturali care iluminează pielea luptă împotriva semnelor vizibile ale îmbătrânirii premature a tenului.
- Produsele complementare ale tratamentului (gelul hidratant, crema hidratantă) îţi oferă câteva straturi esenţiale pentru ca substanţele nutritive să se fixeze în derm, pentru un efect complet şi pentru rezultate de durată.
Programează-te acum la Clinica Elos, iar medicii dermatologi îţi vor prescrie un plan de tratament personalizat pentru tratarea petelro hiperpigmentare.